Sari la conținut

Ortodontie

Cu totii ne dorim un zambet perfect cu dinti sanatosi si drepti . Acest zambet atractiv ne-ar creste increderea in sine.

O prima evaluare ortodontica le este recomandata copiilor pana laimplinirea varstei de 7 ani in situatia in care nu au aparut anterioralte probleme stomatologice.

Potrivit Asociatiei Americane de Ortodontie, majoritatea tratamentelor incep la varsta de 9-14 ani si au o durata medie de tratament intre 1-3 ani.
Ortodontia se ocupa cu indreptarea si corectarea pozitiei dintilor.Afectiunile de acest gen sunt frecvente la copii si adolescenti dar chiar daca unii adulti considera ca nu mai au varsta potrivita pentru un astfel de tratament, s-a constatat o crestere semnificativa a numarului adultilor care beneficiaza de tratament ortodontic. In cazul adultilor,aplicarea tratamentului presupus de ortodontie poate sa dureze mai mult, pentru ca oasele maxilare si-au intrerupt cresterea.

Parintii trebuie sa fie foarte atenti cu dintii copiilor lor si sa-i indrume si invete inca de mici cum sa-si  ingrijeasca dantura !

Inghesuirile si ocluziile incorecte dentare afecteaza in timp sanatatea dintilor, a gingiilor si a articulatiei temporo-mandibulare. O masticatie deficitara poate avea urmari asupra integritatii tubului digestiv.

Progresul tehnicii in stomatologie (specializarea ortodontie) permite astazi corectarea spectaculoasa, fara durere a anomaliilor dento-maxilare.
In timpul copilariei si adolescentei, oasele maxilare cresc si se maturizeaza, de aceea este mai usor de modificat pozitia dintilor in aceasta etapa.

Tratamentul dentar este recomandat deoarece pe termen lung afectiunile netratate pot duce la aparitia unor defecte de vorbire, predispozitie pentru formarea tartrului, implicit a cariilor.

Orice tratament ortodontic incepe cu efectuarea unei consultatii si a planului de tratament de catre medicul ortodont. In functie de situatia existenta la nivelul arcadelor dentare, pacientul va purta fie un aparat fix, fie unul mobil.
Aparatul ortodontic fix este format din braketi metalici sau fizionomici, care se lipesc pe dinti si dintr-un arc metalic care ii uneste cu scopul de a-i alinia corect.

Aparatul mobil, foarte raspandit in deceniile trecute, se prezinta sub forma unei placute de acrilat roz sau transparent cu mici crosetemetalice care ajuta dintii sa revina la pozitia normala pe arcada. Acest aparat are o eficacitate scazuta comparativ cu cel fix, fiind utilizat mai rar in stomatologia moderna.
In cele mai multe cazuri, durata unui tratament cu aparat ortodontic fix este de 12-24 luni; apoi pacientul va purta o perioada un aparat special de contentie (retainer), cu rolul de a mentine si stabiliza rezultatele astfel obtinute. Aparatul de contentie este fie sub forma unei gutiere transparente purtate pe timpul noptii, fie o sarmulita subtire aplicata pe spatele dintilor.

Igiena orala are un rol cheie in obtinerea unui zambet sanatos si frumos. De aceea, sedintele pentru controlul aparatului si igienizarea cavitatii bucale se recomanda a avea loc odata la 3-6 saptamani.

Dintii aflati in malpozitie (pozitia dintilor anormala pe arcada dentara) sunt mai dificil de igienizat, fiind foarte vulnerabili la procesele carioase si la imbolnaviri parodontale, astfel pot fi pierduti mai devreme. Malpozitiile dentare obliga muschii masticatori la un efort suplimentar, ce poate duce la dureri de cap, disfunctia articulatiei temporo-mandibulare si dureri la nivelul gatului, umarului si spatelui. Un alt dezavantaj este aspectul inestetic al dintilor nealiniati corect pe arcada dentara.

Ortodontia este una dintre specialitatile medicinei dentare ce trateaza:

  • anomaliile dentomaxilare
  • inghesuirile dentare
  • spatii dintre dinti
  • problemele cauzate de lipsa sau surplusul unor dinti
  • malocluzii dentare
  • malpozitii dentare
  • obiceiuri vicioase

Tratamentul ortodontic implica utilizarea aparatelor ortodontice cu scopul de a rezolva malpozitiile si malocluziile dentare. In functie de scopul lor, tratamentele ortodontice pot fi impartite in:

Tratament preventiv (dentitie temporara), impiedica dezvoltarea anomaliilor dento-maxilare(ex. mentinerea spatiului in cazul caderii unui dinte de temporar inainte ca el sa cada in mod normal)
Tratament ortodontic interceptiv (dentitie mixta), impiedica agravarea unor probleme deja existente. Scopul este acela de a elimina cauza (ex. corectia obiceiurilor vicioase care pot deforma dantura)
Tratament ortodontic complex, determina corectarea problemelor cu ajutorul aparatelor ortodontice. Acest tip de tratament complex are mai multe etape,adresandu-se problemelor ce implica alinierea dintilor, imbunatatirea functiei dentitiei si a ocluziei. Poate include dentita temporara, mixta sau permanenta. La sfarsitul acestui proces complex este necesara purtarea unor aparate de contentie ce vor ajuta la pastrarea noii pozitii a dintilor.